11. Şi Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse coarne de fier; şi spunea: Astfel spune Domnul: Cu acestea vei împunge pe sirieni până îi vei mistui.
12. Şi toţi profeţii au profeţit astfel, spunând: Urcă-te la Ramot-Galaad şi prosperă, pentru că Domnul îl va da în mâna împăratului.
13. Şi mesagerul care mersese să îl cheme pe Micaia i-a vorbit, spunând: Iată acum, cuvintele profeţilor declară binele împăratului cu o singură gură; să fie cuvântul tău, te rog, ca şi cuvântul unuia dintre ei şi vorbeşte ceea ce este bine.
14. Şi Micaia a spus: Precum Domnul trăieşte: ce Domnul îmi va spune, aceea voi vorbi.
15. Astfel el a venit la împărat. Şi împăratul i-a spus: Micaia, să mergem împotriva Ramot-Galaadului la luptă, sau să îl lăsăm în pace? Iar el i-a răspuns: Du-te şi prosperă, pentru că Domnul îl va da în mâna împăratului.
16. Şi împăratul i-a spus: De câte ori să te conjur că nu îmi vei spune decât ce este adevărat în numele Domnului?
17. Iar el a spus: Am văzut tot Israelul împrăştiat pe dealuri, ca oi care nu au păstor; şi Domnul a zis: Aceştia nu au stăpân; să se întoarcă fiecare om la casa lui în pace.
18. Şi împăratul lui Israel i-a spus lui Iosafat: Nu ţi-am zis eu că nu profeţeşte binele referitor la mine, ci numai răul?
19. Iar el a spus: Ascultă tu de aceea cuvântul Domnului: Am văzut pe Domnul şezând pe tronul său şi toată oştirea cerurilor stând în picioare la dreapta lui şi la stânga lui.
20. Şi Domnul a zis: Cine va convinge pe Ahab să se urce şi să cadă la Ramot-Galaad? Şi unul spunea într-un fel şi un altul spunea într-alt fel.
21. Şi a ieşit un duh şi a stat în picioare înaintea Domnului şi a zis: Eu îl voi convinge.
22. Şi Domnul i-a spus: Cum? Iar el a zis: Voi ieşi şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeţilor lui. Iar el a spus: Să îl convingi şi învingi de asemenea; ieşi şi fă astfel.
23. De aceea acum, iată, Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor acestor profeţi ai tăi şi Domnul a vorbit rău referitor la tine.
24. Dar Zedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat şi a lovit pe Micaia peste obraz şi a spus: Pe ce cale a plecat Duhul Domnului de la mine pentru a-ţi vorbi ţie?
25. Şi Micaia a zis: Iată, vei vedea în acea zi când vei intra în camera dinăuntru pentru a te ascunde.
26. Şi împăratul lui Israel a spus: Ia pe Micaia şi du-l înapoi la Amon, guvernatorul cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului.