25. Dar Omri a lucrat ce este rău în ochii Domnului şi a făcut mai rău decât toţi cei care au fost înaintea lui.
26. Fiindcă a umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi în păcatul lui cu care făcuse pe Israel să păcătuiască, pentru a provoca pe Domnul Dumnezeul lui Israel la mânie cu deşertăciunile lor.
27. Şi restul faptelor lui Omri şi tot ce a făcut şi puterea lui pe care a arătat-o, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
28. Astfel Omri a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în Samaria; Şi Ahab, fiul său, a domnit în locul său.
29. Şi în anul al treizeci şi optulea al lui Asa, împăratul lui Iuda, Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel; şi Ahab, fiul lui Omri, a domnit peste Israel în Samaria douăzeci şi doi de ani.
30. Şi Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău în ochii Domnului mai mult decât toţi cei care au fost înaintea lui.
31. Şi s-a întâmplat, ca şi cum ar fi fost un lucru uşor pentru el să umble în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, că a luat de soţie pe Izabela, fiica lui Etbaal, împăratul sidonienilor, şi a mers şi i-a servit lui Baal şi i s-a închinat.
32. Şi a ridicat un altar pentru Baal în casa lui Baal, pe care o construise în Samaria.
33. Şi Ahab a făcut o dumbravă; şi Ahab a făcut mai mult, pentru a provoca pe Domnul Dumnezeul lui Israel la mânie, decât toţi împăraţii lui Israel care au fost înaintea lui.
34. În zilele lui Hiel betelitul a construit Ierihonul; i-a pus temelia în Abiram, întâiul său născut, şi i-a pus porţile în cel mai tânăr fiu al său, Segub, conform cuvântului Domnului, pe care îl spusese prin Iosua, fiul lui Nun.