1 Imparati 14:15-23 Fidela 2013 (RFB13)

15. Fiindcă Domnul va lovi pe Israel, precum o trestie este scuturată în apă şi va dezrădăcina pe Israel din această ţară bună, pe care a dat-o părinţilor lor şi îi va împrăştia dincolo de râu, deoarece şi-au făcut dumbrăvi, provocând pe Domnul la mânie.

16. Şi el va părăsi pe Israel din cauza păcatelor lui Ieroboam, care a păcătuit şi care a făcut pe Israel să păcătuiască.

17. Şi soţia lui Ieroboam s-a ridicat şi a plecat şi a venit la Tirţa; şi când a ajuns la pragul uşii, copilul a murit.

18. Şi l-au îngropat; şi tot Israelul a jelit pentru el, conform cuvântului Domnului, pe care el îl vorbise prin mâna servitorului său, profetul Ahiia.

19. Şi restul faptelor lui Ieroboam, cum s-a războit şi cum a domnit, iată, ele sunt scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel.

20. Şi zilele cât Ieroboam a domnit au fost douăzeci şi doi de ani; şi a adormit cu părinţii săi şi Nadab, fiul său, a domnit în locul său.

21. Şi Roboam, fiul lui Solomon, a domnit în Iuda. Roboam era în vârstă de patruzeci şi unu de ani când a început să domnească şi a domnit şaptesprezece ani în Ierusalim, cetatea pe care Domnul a ales-o dintre toate triburile lui Israel, ca să îşi pună numele său acolo. Şi numele mamei lui era Naama, o amonită.

22. Şi Iuda a făcut ce este rău în ochii Domnului; şi l-au provocat la gelozie cu păcatele lor pe care le-au făcut, mai mult decât tot ce făcuseră părinţii lor.

23. Fiindcă ei şi-au zidit de asemenea înălţimi şi idoli şi dumbrăvi pe fiecare deal înalt şi sub fiecare copac verde.

1 Imparati 14