1 Imparati 11:30-34 Fidela 2013 (RFB13)

30. Şi Ahiia a apucat haina cea nouă care era pe el şi a rupt-o în douăsprezece bucăţi;

31. Şi i-a spus lui Ieroboam: Ia-ţi zece bucăţi, pentru că astfel spune Domnul, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon şi îţi voi da ţie zece triburi;

32. (Dar el va avea un trib, din cauza servitorului meu David şi din cauza Ierusalimului, cetatea pe care am ales-o dintre toate triburile lui Israel);

33. Deoarece ei m-au părăsit şi s-au închinat Astarteei, zeiţa sidonienilor, lui Chemoş, dumnezeul moabiţilor, şi lui Milcom, dumnezeul copiilor lui Amon, şi nu au umblat în căile mele, pentru a face ceea ce este drept în ochii mei şi pentru a ţine statutele mele şi judecăţile mele, precum a făcut David, tatăl lui.

34. Totuşi, nu voi lua toată împărăţia din mâna lui; ci îl voi face prinţ toate zilele vieţii lui din cauza lui David, servitorul meu, pe care l-am ales, fiindcă el a păzit poruncile mele şi statutele mele;

1 Imparati 11