1 Imparati 1:23-39 Fidela 2013 (RFB13)

23. Şi i-au spus împăratului, spunând: Iată, pe profetul Natan. Şi după ce el a intrat înaintea împăratului, s-a plecat înaintea împăratului cu faţa la pământ.

24. Şi Natan a spus: Domnul meu, împărate, ai spus tu: Adonia va domni după mine şi va şedea pe tronul meu?

25. Pentru că a coborât în această zi şi a înjunghiat boi şi vite îngrăşate şi oi din abundenţă şi a chemat pe toţi fiii împăratului şi pe căpeteniile oştirii şi pe preotul Abiatar; şi, iată, ei mănâncă şi beau înaintea lui şi spun: Trăiască împăratul Adonia.

26. Dar pe mine, pe mine servitorul tău, şi pe preotul Ţadoc şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada, şi pe servitorul tău, Solomon, nu ne-a chemat.

27. Este acest lucru făcut de la domnul meu, împăratul, şi tu nu ai arătat aceasta servitorului tău, cine va şedea pe tronul domnului meu, împăratul, după el?

28. Atunci împăratul David a răspuns şi a zis: Chemaţi-mi pe Bat-Şeba. Şi ea a intrat în prezenţa împăratului şi a stat în picioare înaintea împăratului.

29. Şi împăratul a jurat şi a spus: Precum Domnul trăieşte, care a răscumpărat sufletul meu din orice strâmtorare,

30. Chiar precum ţi-am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israel, spunând: Negreşit fiul tău, Solomon, va domni după mine şi el va şedea pe tronul meu în locul meu; chiar astfel voi face într-adevăr în această zi.

31. Atunci Bat-Şeba s-a plecat cu faţa până la pământ şi a îngenuncheat înaintea împăratului şi a spus: Să trăiască domnul meu, împăratul David, pentru totdeauna.

32. Şi împăratul David a spus: Chemaţi-mi pe preotul Ţadoc şi pe profetul Natan şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada. Şi ei au venit înaintea împăratului.

33. Împăratul de asemenea le-a spus: Luaţi cu voi pe servitorii domnului vostru şi puneţi pe Solomon, fiul meu, să călărească pe catârul meu şi coborâţi-l la Ghihon;

34. Şi preotul Ţadoc şi profetul Natan să îl ungă acolo împărat peste Israel; şi sunaţi din trâmbiţă şi spuneţi: Trăiască împăratul Solomon.

35. Atunci să vă urcaţi după el, ca el să vină şi să şadă pe tronul meu, pentru că el va fi împărat în locul meu; şi eu l-am rânduit să fie conducător peste Israel şi peste Iuda.

36. Şi Benaia, fiul lui Iehoiada, a răspuns împăratului şi a zis: Amin; aşa să spună şi Domnul Dumnezeul domnului meu, împăratul.

37. Precum Domnul a fost cu domnul meu, împăratul, chiar astfel să fie cu Solomon şi să facă tronul lui mai mare decât tronul domnului meu, împăratul David.

38. Astfel preotul Ţadoc şi profetul Natan şi Benaia, fiul lui Iehoiada, şi cheretiţii şi peletiţii au coborât şi l-au făcut pe Solomon să călărească pe catârul împăratului David şi l-au adus la Ghihon.

39. Şi preotul Ţadoc a luat un corn cu untdelemn din tabernacol şi l-a uns pe Solomon. Şi au sunat din trâmbiţă; şi tot poporul a spus: Trăiască împăratul Solomon.

1 Imparati 1