1. Şi Satan s-a ridicat împotriva lui Israel şi a provocat pe David să numere Israelul.
2. Şi David a spus lui Ioab şi conducătorilor poporului: Duceţi-vă, număraţi Israelul de la Beer-Şeba până la Dan şi aduceţi-mi numărul, ca să îl cunosc.
3. Şi Ioab a răspuns: Domnul să facă poporul lui de o sută de ori mai mulţi decât sunt; dar împărate, domnul meu, nu sunt toţi servitorii domnului meu? De ce atunci domnul meu cere acest lucru? De ce să fie el o cauză de fărădelege pentru Israel?
4. Totuşi cuvântul împăratului a învins împotriva lui Ioab. De aceea Ioab s-a depărtat şi a mers prin tot Israelul şi a venit la Ierusalim.
5. Şi Ioab a dat lui David suma numărului poporului. Şi toţi cei din Israel erau o mie de mii şi o sută de mii de bărbaţi care să tragă sabia; şi Iuda era patru sute şaptezeci de mii de bărbaţi care să tragă sabia.
6. Dar pe Levi şi Beniamin nu i-a numărat printre ei, căci cuvântul împăratului îi era urât lui Ioab.
7. Şi Dumnezeu a fost nemulţumit cu acest lucru; de aceea a lovit pe Israel.
8. Şi David i-a spus lui Dumnezeu: Am păcătuit mult făcând acest lucru, dar acum, te implor, îndepărtează nelegiuirea servitorului tău; căci m-am purtat foarte prosteşte.