1 Cronic 16:4-20 Fidela 2013 (RFB13)

4. Şi a rânduit leviţi să servească înaintea chivotului Domnului şi să mărturisească şi să mulţumească şi să laude pe Domnul Dumnezeul lui Israel,

5. Asaf, mai marele; şi lângă el, Zaharia, Ieiel şi Şemiramot şi Iehiel şi Matitia şi Eliab şi Benaia şi Obed-Edom; şi Ieiel cu psalterioane şi cu harpe; dar Asaf suna cu chimvale,

6. Benaia de asemenea şi Iahaziel, preoţii, cu trâmbiţe erau continuu înaintea chivotului legământului lui Dumnezeu.

7. Atunci în acea zi David a dat întâi acest psalm, în mâna lui Asaf şi a fraţilor săi, pentru a mulţumi Domnului.

8. Aduceţi mulţumiri Domnului; chemaţi numele lui, faceţi cunoscute faptele lui printre popoare.

9. Cântaţi-i, cântaţi-i psalmi, vorbiţi despre toate lucrările lui minunate.

10. Glorificaţi-vă în sfântul său nume, să se bucure inima celor ce caută pe Domnul.

11. Căutaţi pe Domnul şi puterea lui, căutaţi neîncetat faţa lui.

12. Amintiţi-vă lucrările lui minunate pe care le-a făcut; minunile lui şi judecăţile gurii sale;

13. Voi, sămânţă al lui Israel, servitorul lui, copii ai lui Iacob, aleşii lui.

14. El este Domnul Dumnezeul nostru, judecăţile lui sunt pe tot pământul.

15. Amintiţi-vă legământul său întotdeauna, cuvântul pe care l-a poruncit la o mie de generaţii.

16. Legământ pe care l-a făcut cu Avraam şi jurământul său lui Isaac;

17. Şi a întărit acelaşi legământ lui Iacob ca lege şi lui Israel ca legământ veşnic,

18. Spunând: Ţie îţi voi da ţara Canaanului, sorţul moştenirii tale;

19. Când aţi fost doar puţini la număr; da, doar puţini; şi străini în ţară.

20. Şi când au mers de la o naţiune la alta, de la o împărăţie la alt popor;

1 Cronic 16