1 Cronic 14:11-17 Fidela 2013 (RFB13)

11. Astfel s-au urcat la Baal-Peraţim; şi David i-a lovit acolo. Atunci David a spus: Dumnezeu s-a năpustit asupra duşmanilor mei prin mâna mea ca năpustirea apelor, de aceea au pus acelui loc numele, Baal-Peraţim.

12. Şi ei şi-au lăsat dumnezeii acolo, iar David a dat poruncă şi au fost arşi cu foc.

13. Şi filistenii s-au întins din nou în vale.

14. De aceea David a cerut din nou, sfat de la Dumnezeu; şi Dumnezeu i-a spus: Nu te urca după ei; întoarce-te de la ei şi vino asupra lor de partea opusă, a duzilor.

15. Şi va fi, când vei auzi un foşnit de paşi în vârful duzilor, atunci să ieşi la bătălie, fiindcă Dumnezeu a ieşit înaintea ta pentru a lovi oastea filistenilor.

16. David de aceea a făcut precum Dumnezeu îi poruncise, şi au lovit oastea filistenilor de la Gabaon chiar până la Ghezer.

17. Şi faima lui David s-a răspândit în toate ţările; şi Domnul a adus frica de el asupra tuturor naţiunilor.

1 Cronic 14