8. Şi David şi întregul Israel au jucat înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cu cântare şi cu harpe şi cu psalterioane şi cu tamburine şi cu chimvale şi cu trâmbiţe.
9. Şi când au ajuns la aria lui Chidon, Uza şi-a întins mâna pentru a ţine chivotul; fiindcă boii s-au poticnit.
10. Şi mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Uza şi l-a lovit, deoarece şi-a pus mâna pe chivot şi acolo a murit înaintea lui Dumnezeu.
11. Şi David a fost nemulţumit, deoarece Domnul făcuse o spărtură asupra lui Uza, de aceea acel loc este numit Pereţ-Uza până în această zi.
12. Şi David s-a temut de Dumnezeu în acea zi, spunând: Cum voi aduce chivotul lui Dumnezeu acasă la mine?
13. Astfel David nu a adus chivotul acasă la el, în cetatea lui David, ci l-a dus deoparte, în casa lui Obed-Edom, din Gat.
14. Şi chivotul lui Dumnezeu a rămas cu familia lui Obed-Edom, în casa lui, trei luni. Şi Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom şi tot ce avea.