2. Şi mai mult, odinioară, chiar când Saul era împărat, tu ai fost cel care ai scos şi ai adus pe Israel, şi Domnul dumnezeul tău ţi-a spus: Tu vei paşte poporul meu Israel şi vei fi conducător peste poporul meu Israel.
3. De aceea au venit toţi bătrânii lui Israel la împărat în Hebron; şi David a făcut un legământ cu ei în Hebron înaintea Domnului; şi ei au uns pe David împărat peste Israel, conform cuvântului Domnului prin Samuel.
4. Şi David şi tot Israelul au mers la Ierusalim, care este Iebus; unde erau iebusiţii, locuitorii ţării.
5. Şi locuitorii din Iebus i-au spus lui David: Să nu intri aici. Totuşi David a luat cetăţuia Sionului, care este cetatea lui David.
6. Şi David a spus: Oricine loveşte primul pe iebusiţi va fi mai marele şi căpetenia. Atunci Ioab, fiul Ţeruiei, s-a urcat primul şi a fost mai marele.
7. Şi David a locuit în cetăţuie; de aceea au numit-o cetatea lui David.
8. Şi a construit cetatea de jur împrejur, de la Milo de jur împrejur; şi Ioab a reparat restul cetăţii.
9. Astfel David a crescut din ce în ce mai mare, fiindcă Domnul oştirilor era cu el.
10. Aceştia de asemenea sunt mai marii războinicilor pe care David îi avea, care s-au întărit cu el în împărăţia sa şi cu tot Israelul, pentru a-l face împărat, conform cuvântului Domnului referitor la Israel.
11. Şi acesta este numărul războinicilor pe care David i-a avut, Iaşobeam, un hacmonit, mai marele căpeteniilor; şi-a ridicat suliţa împotriva a trei sute, pe care i-a ucis odată.
12. Şi după el era Eleazar, fiul lui Dodo, ahohitul, care era unul dintre cei trei viteji.