Geneza 33:15-20 Fidela 2013 (RFB13)

15. Şi Esau a spus: Să las acum cu tine pe unii dintre oamenii care sunt cu mine. Iar el a spus: Ce nevoie este de aceasta? Lasă-mă să găsesc har înaintea ochilor domnului meu.

16. Astfel Esau s-a întors în acea zi pe calea sa în Seir.

17. Şi Iacob a călătorit până la Sucot şi şi-a zidit o casă şi a făcut colibe pentru vitele sale, de aceea numele locului este chemat Sucot.

18. Şi Iacob a venit la Salem, o cetate din Sihem, care este în ţara lui Canaan, când a venit de la Padanaram; şi a întins cortul său în faţa cetăţii.

19. Şi a cumpărat o parcelă dintr-un câmp, unde şi-a întins cortul, la îndemâna copiilor lui Hamor, tatăl lui Sihem, pentru o sută de monede.

20. Şi a înălţat acolo un altar şi l-a numit Elelohe-Israel.

Geneza 33