Geneza 24:58-67 Fidela 2013 (RFB13)

58. Şi au chemat pe Rebeca şi i-au spus: Voieşti să mergi cu acest bărbat? Şi ea a spus: Voi merge.

59. Şi au trimis pe Rebeca, sora lor, şi pe dădaca ei şi pe servitorul lui Avraam şi pe bărbaţii lui.

60. Şi au binecuvântat-o pe Rebeca şi i-au spus: Tu eşti sora noastră, fii mama a mii de milioane şi sămânţa ta să stăpânească poarta celor care îi urăsc.

61. Şi Rebeca s-a ridicat şi tinerele ei şi au călărit pe cămile şi au urmat pe bărbat; şi servitorul a luat-o pe Rebeca şi a mers pe calea lui.

62. Şi Isaac a venit de pe calea de la fântâna Lahairoi, pentru că locuia în sudul ţinutului.

63. Şi Isaac a ieşit să mediteze în câmp, pe înserat; şi şi-a ridicat ochii şi a privit şi, iată, cămilele veneau.

64. Şi Rebeca şi-a ridicat ochii şi când a văzut pe Isaac a sărit jos de pe cămilă.

65. Pentru că ea spusese servitorului: Ce bărbat este acesta care umblă în câmp să ne întâmpine? Şi servitorul a spus: Este stăpânul meu; de aceea ea a luat un văl şi s-a acoperit.

66. Şi servitorul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse.

67. Şi Isaac a adus-o în cortul mamei sale, Sara, şi a luat-o pe Rebeca şi ea a devenit soţia lui; şi a iubit-o şi Isaac a fost mângâiat după moartea mamei sale.

Geneza 24