Geneza 15:5-9 Fidela 2013 (RFB13)

5. Şi l-a dus afară şi a spus: Priveşte acum spre cer şi numără stelele, dacă eşti în stare să le numeri; şi i-a spus: Astfel va fi sămânţa ta.

6. Iar el a crezut în Domnul, iar Domnul i-a socotit aceasta pentru dreptate.

7. Şi i-a spus: Eu sunt Domnul care te-a scos din cetatea Ur a caldeilor, ca să îţi dau această ţară să o moşteneşti.

8. Iar el a spus: Doamne Dumnezeule, din ce voi şti că o voi moşteni?

9. Iar el i-a spus: Ia-mi o viţea de trei ani şi o capră de trei ani şi un berbec de trei ani şi o turturea şi un pui de porumbel.

Geneza 15