Filipeni 3:14-18 Fidela 2013 (RFB13)

14. Alerg spre ţintă pentru premiul chemării înalte a lui Dumnezeu în Cristos Isus.

15. De aceea astfel să gândim câţi suntem desăvârşiţi; şi dacă în ceva gândiţi altfel, Dumnezeu, chiar aceasta, vă va revela.

16. Totuşi, la ceea ce noi am ajuns deja, să umblăm după aceeaşi regulă, să gândim acelaşi lucru.

17. Fraţilor, fiţi împreună urmaşi ai mei şi însemnaţi pe cei ce umblă astfel, aşa cum ne aveţi pe noi ca exemplu.

18. (Fiindcă mulţi umblă, despre care adeseori v-am spus, şi acum vă spun, chiar plângând, că sunt duşmanii crucii lui Cristos,

Filipeni 3