1. Şi s-a întâmplat că, după ce ne-am smuls dintre ei şi am ridicat ancora, am venit drept la Coos şi ziua următoare la Rodos şi de acolo la Patara;
2. Şi, găsind o corabie care naviga spre Fenicia, ne-am îmbarcat şi am ridicat ancora.
3. Şi după ce am zărit Ciprul şi l-am lăsat în stânga, am navigat spre Siria şi am ancorat la Tir; fiindcă acolo corabia trebuia să descarce încărcătura.
4. Şi găsind discipoli, am rămas acolo şapte zile; aceştia i-au spus lui Pavel prin Duhul, să nu urce la Ierusalim.
5. Şi când am împlinit acele zile, am plecat şi ne-am reluat călătoria; şi toţi ne-au condus pe drum, cu soţii şi copii, până afară din cetate; şi, îngenunchind pe ţărm, ne-am rugat.
6. Şi după ce ne-am îmbrăţişat unii pe alţii, am intrat în corabie; iar ei s-au întors la ale lor.
7. Iar după ce am terminat noi călătoria pe mare, de la Tir am ajuns la Ptolemaida şi am salutat fraţii şi am rămas cu ei o zi.
8. Iar în următoarea zi, noi care eram cu Pavel am plecat şi am ajuns la Cezareea; şi am intrat în casa lui Filip, evanghelistul, care era dintre cei şapte; şi am rămas cu el.
9. Şi acesta avea patru fiice fecioare, care profeţeau.
10. Iar rămânând noi acolo multe zile, a coborât din Iudeea un anumit profet, numit Agab.