5. Şi când au coborât deopotrivă Sila şi Timotei din Macedonia, Pavel era constrâns în duh şi adeverea iudeilor că Isus era Cristosul.
6. Şi când ei s-au împotrivit lor înșiși şi au blasfemiat, şi-a scuturat hainele şi le-a spus: Sângele vostru să fie asupra capetelor voastre; eu sunt curat; de acum încolo mă voi duce la neamuri.
7. Şi a plecat de acolo şi a intrat în casa unuia numit Iustus, care se închina lui Dumnezeu, a cărui casă era lipită de sinagogă.
8. Şi Crisp, mai marele sinagogii, a crezut în Domnul cu toată casa lui; şi mulţi dintre corinteni, auzind, au crezut şi au fost botezaţi.
9. Atunci Domnul i-a spus lui Pavel, în timpul nopţii, printr-o viziune: Nu te teme, dimpotrivă, vorbeşte şi nu tăcea;
10. Pentru că eu sunt cu tine şi nimeni nu te va prinde să îţi facă rău, pentru că eu am mult popor în acea cetate.
11. Şi a rămas acolo un an şi şase luni, învăţând cuvântul lui Dumnezeu între ei.
12. Şi pe când era Galio, proconsul al Ahaiei, iudeii, într-un gând, s-au ridicat împotriva lui Pavel şi l-au adus la scaunul de judecată,
13. Spunând: Acesta incită pe oameni să se închine lui Dumnezeu împotriva legii.
14. Şi pe când Pavel era gata să deschidă gura, Galio le-a spus iudeilor: Dacă ar fi vorba într-adevăr despre vreun lucru de nelegiuire, sau desfrânare stricată, iudeilor, după cuviinţă v-aş îndura;