5. Şi când au ajuns la Salamis, au predicat cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor; şi îl aveau şi pe Ioan ca servitor.
6. Şi când traversau insula până la Pafos, au găsit un anumit vrăjitor, un profet fals, un iudeu al cărui nume era Bar-Isus;
7. Care era cu proconsulul Sergius Paulus, un bărbat prevăzător; care a chemat pe Barnaba şi pe Saul şi dorea să audă cuvântul lui Dumnezeu.
8. Dar Elima, vrăjitorul, (fiindcă aşa este numele lui prin interpretare) li s-a împotrivit, căutând să întoarcă pe proconsul de la credinţă.
9. Atunci Saul, (care este şi Pavel) fiind umplut de Duhul Sfânt şi uitându-se cu atenţie la el,
10. A spus: O, tu plin de toată viclenia şi de toată ticăloşia, copil al diavolului, duşman a toată dreptatea, nu vei înceta tu să perverteşti căile drepte ale Domnului?