44. Şi în următorul sabat, s-a adunat aproape întreaga cetate să audă cuvântul lui Dumnezeu.
45. Dar când iudeii au văzut mulţimile, s-au umplut de invidie şi vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, contrazicând şi blasfemiind.
46. Atunci Pavel şi Barnaba au vorbit cutezător şi au spus: Era necesar ca întâi să vă fie vorbit vouă cuvântul lui Dumnezeu; dar, văzând că îl daţi la o parte şi vă judecaţi nedemni de viaţa veşnică, iată, ne întoarcem la neamuri.
47. Fiindcă aşa ne-a poruncit Domnul spunând: Te-am pus să fii o lumină a neamurilor, ca să fii pentru salvare până la marginile pământului.
48. Şi când neamurile au auzit s-au bucurat şi glorificau cuvântul Domnului; şi toţi câţi au fost rânduiţi la viaţă eternă au crezut.
49. Şi cuvântul Domnului a fost proclamat prin toată regiunea.