Fapte 10:27-40 Fidela 2013 (RFB13)

27. Şi pe când vorbea cu el, a intrat şi a găsit pe mulţi care erau adunaţi.

28. Şi le-a spus: Voi ştiţi că nu este legiuit pentru un bărbat iudeu să se alăture, sau să vină la unul din altă naţiune; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc niciun om profan sau necurat.

29. Din această cauză am venit fără împotrivire, îndată ce s-a trimis după mine; de aceea întreb, cu ce scop aţi trimis după mine?

30. Şi Corneliu a spus: Acum patru zile posteam până la ora aceasta; şi la ora nouă mă rugam în casa mea şi iată, un bărbat în haine strălucitoare a stat în picioare înaintea mea,

31. Şi a spus: Corneliu, rugăciunea ta este ascultată şi milosteniile tale au fost amintite înaintea lui Dumnezeu.

32. Trimite aşadar la Iafo şi cheamă aici pe Simon, al cărui nume este Petru; acesta este găzduit în casa lui Simon, un tăbăcar, lângă mare; când vine el, îţi va vorbi.

33. De aceea îndată am trimis la tine; şi tu ai făcut bine că ai venit. Acum aşadar, noi suntem toţi prezenţi înaintea lui Dumnezeu, să auzim toate lucrurile care îţi sunt poruncite de Dumnezeu.

34. Atunci Petru şi-a deschis gura şi a spus: În adevăr înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor;

35. Ci în fiecare naţiune, cel ce se teme de el şi lucrează dreptate, este acceptat la el.

36. Cuvântul pe care Dumnezeu l-a trimis copiilor lui Israel, predicând pacea prin Isus Cristos, (acesta este Domn al tuturor),

37. Acel cuvânt, voi îl ştiţi, a fost proclamat prin toată Iudeea şi a început din Galileea, după botezul pe care Ioan l-a predicat;

38. Cum Dumnezeu a uns pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt şi cu putere; el care umbla făcând bine şi vindecând pe toţi cei ce erau asupriți de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu el.

39. Şi noi suntem martori ai tuturor lucrurilor pe care le-a făcut deopotrivă în ţara iudeilor şi în Ierusalim; pe acesta l-au ucis atârnându-l pe lemn.

40. Pe el, Dumnezeu l-a înviat a treia zi şi i-a dat să fie cunoscut,

Fapte 10