Fapte 10:18-29 Fidela 2013 (RFB13)

18. Şi strigau şi întrebau dacă Simon, care era numit Petru, era găzduit acolo.

19. În timp ce Petru se gândea la viziune, Duhul i-a spus: Iată, te caută trei bărbaţi.

20. Scoală-te aşadar, coboară-te şi du-te cu ei, neîndoindu-te de nimic, pentru că eu i-am trimis.

21. Atunci Petru a coborât la bărbaţii care au fost trimişi la el, de la Corneliu; şi a spus: Iată, eu sunt cel pe care îl căutaţi; care este motivul pentru care ați venit aici?

22. Iar ei au spus: Centurionul Corneliu, un bărbat drept şi care se teme de Dumnezeu şi cu mărturie bună prin toată naţiunea iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu printr-un înger sfânt să trimită după tine să vii acasă şi să audă cuvinte de la tine.

23. Atunci el i-a chemat înăuntru şi i-a găzduit. Şi a doua zi Petru a plecat împreună cu ei, şi unii fraţi din Iafo l-au însoţit.

24. Şi a doua zi au intrat în Cezareea. Şi Corneliu îi aştepta şi a chemat la un loc rudele lui şi prietenii apropiaţi.

25. Şi pe când intra Petru, Corneliu, întâmpinându-l, a căzut la picioarele lui şi i s-a închinat.

26. Dar Petru l-a ridicat, spunând: Scoală-te; eu însumi tot om sunt.

27. Şi pe când vorbea cu el, a intrat şi a găsit pe mulţi care erau adunaţi.

28. Şi le-a spus: Voi ştiţi că nu este legiuit pentru un bărbat iudeu să se alăture, sau să vină la unul din altă naţiune; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc niciun om profan sau necurat.

29. Din această cauză am venit fără împotrivire, îndată ce s-a trimis după mine; de aceea întreb, cu ce scop aţi trimis după mine?

Fapte 10