Ezra 8:20-27 Fidela 2013 (RFB13)

20. De asemenea dintre netinimi, pe care David şi prinţii îi rânduiseră pentru serviciul leviţilor, două sute douăzeci de netinimi; toţi au fost numiţi pe nume.

21. Atunci eu am proclamat un post acolo, la râul Ahava, ca să ne chinuim înaintea Dumnezeului nostru, pentru a căuta la el o cale dreaptă pentru noi şi pentru micuţii noştri şi pentru toată averea noastră.

22. Pentru că mi-era ruşine să cer de la împărat o ceată înarmată de soldaţi şi de călăreţi, pentru a ne ajuta pe cale împotriva duşmanului; deoarece noi vorbisem împăratului, spunând: Mâna Dumnezeului nostru este spre bine peste toţi aceia care îl caută; dar puterea lui şi furia lui sunt împotriva tuturor celor care îl părăsesc.

23. Astfel că am postit şi l-am implorat pe Dumnezeul nostru pentru aceasta; şi el a fost înduplecat de noi.

24. Atunci am despărţit doisprezece dintre mai marii preoţilor: pe Şerebia, pe Haşabia şi pe zece dintre fraţii lor cu ei,

25. Şi le-am cântărit argintul şi aurul şi vasele, ofranda pentru casa Dumnezeului nostru, pe care împăratul şi sfătuitorii săi şi domnii săi şi tot Israelul acolo prezent, îl oferiseră;

26. Am cântărit în mâna lor şase sute cincizeci de talanţi de argint şi o sută de talanţi de vase de argint şi o sută de talanţi de aur;

27. De asemenea douăzeci de oale de aur de o mie de drahme; şi două vase de aramă fină, preţioasă ca aurul.

Ezra 8