Ezechiel 4:6-17 Fidela 2013 (RFB13)

6. Şi după ce le vei fi împlinit, aşează-te din nou pe partea ta dreaptă şi poartă nelegiuirea casei lui Iuda patruzeci de zile; ţi-am rânduit fiecare zi pentru un an.

7. De aceea să îţi îndrepţi faţa spre asediul Ierusalimului şi braţul tău va fi descoperit şi vei profeţi împotriva lui.

8. Şi, iată, voi pune funii asupra ta şi nu te vei întoarce de pe o parte pe alta, până când vei fi împlinit zilele asediului tău.

9. Ia-ţi de asemenea grâu şi orz şi fasole şi linte şi mei şi alac şi pune-le într-un vas şi fă-ţi pâine din ele, conform cu numărul zilelor cât te vei aşeza pe o parte a ta, trei sute nouăzeci de zile să mănânci din ea.

10. Şi mâncarea ta, pe care o vei mânca, va fi cântărită, douăzeci de şekeli pe zi; o vei mânca din când în când.

11. Şi apa o vei bea de asemenea prin măsură, o a şasea parte dintr-un hin; o vei bea din când în când.

12. Şi o vei mânca precum turte de orz şi o vei coace înaintea ochilor lor cu balega care iese din om.

13. Şi Domnul a spus: Astfel copiii lui Israel îşi vor mânca pâinea lor pângărită printre neamurile unde îi voi alunga.

14. Atunci am spus: Ah, Doamne Dumnezeule! Iată, sufletul meu nu a fost pângărit; fiindcă din tinereţea mea până acum nu am mâncat din ceea ce moare de la sine sau din ce este sfâşiat în bucăţi; nici nu a intrat carne urâcioasă în gura mea.

15. Atunci el mi-a spus: Iată, îţi dau balegă de vacă în loc de balegă de om, să îţi pregăteşti pâinea cu ea.

16. Mai mult, el mi-a spus: Fiu al omului, iată, voi frânge toiagul pâinii în Ierusalim; şi ei vor mânca pâinea cântărită şi cu grijă; şi vor bea apa cu măsură şi cu înmărmurire;

17. Ca să le lipsească pâine şi apă şi să fie înmărmuriţi unii cu alţii şi să fie mistuiţi pentru nelegiuirea lor.

Ezechiel 4