10. Şi voi înmulţi oamenii pe voi, toată casa lui Israel, da toată; şi cetăţile vor fi locuite şi risipirile vor fi zidite;
11. Şi voi înmulţi oameni şi animale pe voi; şi se vor înmulţi şi vor aduce rod; şi vă voi aşeza după stările voastre din vechime şi vă voi face mai bine decât la începuturile voastre; şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul.
12. Da, voi face pe oameni să umble pe voi, poporul meu Israel; şi ei te vor avea în stăpânire şi tu vei fi moştenirea lor şi nu îi vei mai văduvi, de acum înainte, de oameni.
13. Astfel spune Domnul Dumnezeu: Pentru că ei vă spun: Tu eşti o ţară care mănâncă pe oameni şi ţi-ai văduvit naţiunile;
14. De aceea nu vei mai mânca oameni, nici nu îţi vei mai văduvi naţiunile, spune Domnul Dumnezeu.
15. Nici nu voi mai face pe oameni să audă în tine ruşinea păgânilor, nici nu vei mai purta ocara popoarelor, nici nu vei mai face naţiunile tale să cadă, spune Domnul Dumnezeu.
16. Mai mult, cuvântul Domnului a venit la mine, spunând,
17. Fiu al omului, când casa lui Israel locuia în ţara lor, ei au pângărit-o prin calea lor şi prin facerile lor; calea lor a fost înaintea mea ca necurăţia unei femei pusă deoparte.
18. Pentru aceea mi-am turnat furia asupra lor pentru sângele pe care l-au vărsat peste ţară şi pentru idolii lor cu care au murdărit-o;
19. Şi i-am împrăştiat printre păgâni şi ei au fost risipiţi prin ţări; conform cu calea lor şi conform cu facerile lor i-am judecat.
20. Şi când au intrat la păgânii la care au mers, ei au pângărit numele meu sfânt, când le-au spus: Aceştia sunt poporul Domnului şi au ieşit din ţara lui.
21. Dar eu am avut milă pentru numele meu sfânt, pe care casa lui Israel l-a pângărit printre păgânii la care au mers.
22. De aceea spune casei lui Israel: Astfel spune Domnul Dumnezeu: Eu nu fac aceasta datorită vouă, casă a lui Israel, ci datorită numelui meu sfânt, pe care voi l-aţi pângărit printre păgânii la care aţi mers.
23. Şi voi sfinţi numele meu cel mare, care a fost pângărit printre păgâni, pe care voi l-aţi pângărit în mijlocul lor; şi păgânii vor cunoaşte că eu sunt Domnul, spune Domnul Dumnezeu, când voi fi sfinţit în voi înaintea ochilor lor.