Ezechiel 25:14-17 Fidela 2013 (RFB13)

14. Şi voi împlini răzbunarea mea asupra Edomului prin mâna poporului meu Israel; şi ei vor face în Edom conform cu mânia mea şi conform cu furia mea; şi vor cunoaşte răzbunarea mea, spune Domnul Dumnezeu.

15. Astfel spune Domnul Dumnezeu: Pentru că filistenii s-au purtat cu răzbunare şi s-au răzbunat cu o inimă dispreţuitoare, pentru a o nimici din cauza urii vechi;

16. De aceea astfel spune Domnul Dumnezeu: Iată, îmi voi întinde mâna asupra filistenilor şi voi stârpi pe cheretiţi şi voi nimici rămăşiţa de pe coasta mării.

17. Şi voi aduce mare răzbunare asupra lor cu mustrări furioase; şi vor cunoaşte că eu sunt Domnul, când voi împlini răzbunarea mea asupra lor.

Ezechiel 25