Ezechiel 20:17-23 Fidela 2013 (RFB13)

17. Totuşi ochiul meu i-a cruţat de la a-i nimici, nici nu i-am nimicit în pustie.

18. Ci am spus copiilor lor în pustie: Nu umblaţi în statutele părinţilor voştri, nici nu ţineţi judecăţile lor, nici nu vă pângăriţi cu idolii lor;

19. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; umblaţi în statutele mele şi păziţi judecăţile mele şi împliniţi-le;

20. Şi sfinţiţi sabatele mele; iar ele vor fi un semn între mine şi voi, ca să cunoaşteţi că eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

21. Totuşi copiii s-au răzvrătit împotriva mea; nu au umblat în statutele mele, nici nu au păzit judecăţile mele pentru a le împlini, pe care, dacă un om le împlineşte, va trăi în ele; ei au murdărit sabatele mele; atunci am spus: Îmi voi turna furia asupra lor, pentru a împlini mânia mea împotriva lor în pustie.

22. Totuşi mi-am retras mâna şi am lucrat pentru numele meu, ca acesta să nu fie murdărit înaintea ochilor păgânilor, înaintea ochilor cărora îi scosesem.

23. Mi-am ridicat de asemenea mâna pentru ei în pustie, că îi voi împrăştia printre păgâni şi îi voi risipi prin ţări;

Ezechiel 20