Ezechiel 16:46-63 Fidela 2013 (RFB13)

46. Şi sora ta mai mare este Samaria, ea şi fiicele ei care locuiesc la stânga ta; şi sora ta mai tânără care locuieşte la dreapta ta, este Sodoma şi fiicele ei.

47. Totuşi tu nu ai umblat după căile lor, nici nu ai lucrat după urâciunile lor; ci, ca şi cum acesta ar fi fost un lucru foarte mic, tu ai fost mai coruptă decât ele în toate căile tale.

48. Precum eu trăiesc, spune Domnul Dumnezeu, sora ta Sodoma nu a făcut, nici ea nici fiicele ei, precum ai făcut tu şi fiicele tale.

49. Iată, aceasta a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: mândrie, plinătate de pâine şi abundenţă de lenevie erau în ea şi în fiicele ei; şi nu a întărit mâna celui sărac şi nevoiaş.

50. Şi ele au fost trufaşe şi au lucrat urâciune înaintea mea; de aceea le-am îndepărtat precum mi s-a părut bine.

51. Nici Samaria nu a făcut nici jumătate din păcatele tale, dar tu ţi-ai înmulţit urâciunile tale mai mult decât ele şi ai declarat drepte pe surorile tale în toate urâciunile tale pe care le-ai făcut.

52. Tu de asemenea, care ai judecat pe surorile tale, poartă-ţi propria ta ruşine pentru păcatele tale pe care le-ai făcut mai urâcios decât ele, ele sunt mai drepte decât tine; da, fii de asemenea încurcată şi poartă-ţi ruşinea, în aceea că tu le-ai declarat drepte pe surorile tale.

53. Când voi întoarce din nou pe captivii lor, captivii Sodomei şi a fiicelor ei şi captivii Samariei şi a fiicelor ei, atunci voi întoarce din nou pe captivii captivităţii tale în mijlocul lor;

54. Ca să îţi porţi propria ta ruşine şi să fii încurcată în tot ce ai făcut, în aceea că eşti o mângâiere pentru ele.

55. Când surorile tale, Sodoma şi fiicele ei, se vor întoarce la starea lor dinainte şi Samaria şi fiicele ei se vor întoarce la starea lor dinainte, atunci şi tu şi fiicele tale vă veţi întoarce la starea voastră dinainte.

56. Pentru că sora ta Sodoma nu a fost menţionată de gura ta în ziua mândriei tale,

57. Înainte ca stricăciunea ta să se descopere, ca pe timpul ocărârii tale a fiicelor Siriei şi a tuturor celor ce sunt de jur împrejurul ei, fiicele filistenilor, care te dispreţuiesc de jur împrejur.

58. Tu ţi-ai purtat desfrânarea şi urâciunile tale, spune Domnul.

59. Pentru că astfel spune Domnul Dumnezeu: Mă voi purta cu tine precum te-ai purtat cu alţii, tu care ai dispreţuit jurământul călcând legământul.

60. Totuşi eu îmi voi aminti de legământul meu cu tine în zilele tinereţii tale şi voi întemeia pentru tine un legământ veşnic.

61. Atunci îţi vei aminti de căile tale şi vei fi ruşinată, când le vei primi pe surorile tale, pe cele mai mari şi pe cele mai tinere; şi ţi le voi da ca fiice, dar nu prin legământul tău.

62. Şi eu voi întemeia legământul meu cu tine şi vei şti că eu sunt Domnul;

63. Ca să îţi aminteşti şi să fii încurcată şi niciodată să nu îţi mai deschizi gura din cauza ruşinii tale, după ce eu mă voi fi potolit faţă de tine pentru tot ce ai făcut, spune Domnul Dumnezeu.

Ezechiel 16