Ezechiel 16:27-31 Fidela 2013 (RFB13)

27. Iată, de aceea mi-am întins mâna asupra ta şi ţi-am micşorat hrana rânduită şi te-am dat în voia celor care te urăsc, fiicelor filistenilor, care sunt ruşinate de calea ta desfrânată.

28. Ai făcut de asemenea pe curva cu asirienii, pentru că erai nesăţioasă; da, ai făcut pe curva cu ei şi totuşi nu ai putut fi satisfăcută.

29. Mai mult, ţi-ai înmulţit curvia în ţara lui Canaan până în Caldeea; şi totuşi nu ai fost satisfăcută cu aceasta.

30. Cât de slabă este inima ta, spune Domnul Dumnezeu, văzând că faci toate acestea, lucrarea unei femei curve trufaşă;

31. În aceea că îţi zideşti un loc de cinste la capul fiecărei căi şi îţi faci înălţime în fiecare stradă; şi nu ai fost ca o curvă, în aceea că tu batjocoreşti plata;

Ezechiel 16