7. Căci materialul lor era suficient pentru toată lucrarea, să o facă şi chiar prea mult.
8. Şi fiecare om înţelept în inimă printre cei ce lucrau lucrarea tabernacolului a făcut zece covoare din in subţire răsucit şi albastru şi purpuriu şi stacojiu cu heruvimi, într-o lucrare iscusită i-a făcut.
9. Lungimea unui covor era douăzeci şi opt de coţi şi lăţimea unui covor patru coţi; covoarele erau toate de aceeaşi măsură.
10. Şi el a prins cele cinci covoare, unul de celălalt; şi celelalte cinci covoare le-a prins unul de celălalt.
11. Şi a făcut cheutori albastre la marginea unui covor, pe marginea împreunării; şi tot aşa a făcut pe marginea din capăt a celuilalt covor, în îmbinarea a doua.
12. Cincizeci de cheutori a făcut pe un covor şi cincizeci de cheutori a făcut pe marginea covorului care era în îmbinarea a două: cheutorile au ţinut un covor de celălalt.
13. Şi a făcut cincizeci de copci din aur şi a prins covoarele unul de celălalt cu copcile; astfel a devenit un singur tabernacol.
14. Şi a făcut covoare din păr de capre pentru acoperiş deasupra tabernacolului; a făcut unsprezece covoare.
15. Lungimea unui covor era de treizeci de coţi şi patru coţi era lăţimea unui covor; cele unsprezece covoare erau de o singură mărime.
16. Şi a îmbinat cinci covoare între ele şi şase covoare între ele.
17. Şi a făcut cincizeci de cheutori pe marginea din capăt a covorului în îmbinare şi cincizeci de cheutori a făcut pe marginea covorului care se îmbină cu al doilea.
18. Şi a făcut cincizeci de copci din aramă pentru a îmbina acoperişul împreună, ca să fie unul singur.
19. Şi pentru acoperiş, a făcut un acoperământ din piei de berbeci vopsite roşu şi un acoperământ din piei de bursuci deasupra.
20. Şi a făcut, pentru tabernacol, scânduri din lemn de salcâm, stând în picioare.
21. Lungimea unei scânduri era de zece coţi şi lăţimea unei scânduri de un cot şi jumătate.
22. O scândură avea două cepuri, la distanţă egală unul de celălalt; astfel a făcut pentru toate scândurile tabernacolului.
23. Şi a făcut scânduri pentru tabernacol: douăzeci de scânduri pe partea de sud, spre sud;