Exodul 28:12-24 Fidela 2013 (RFB13)

12. Şi să pui cele două pietre pe umerii efodului ca pietre ale amintirii copiilor lui Israel; şi Aaron să poarte numele lor înaintea Domnului pe cele două umerare ale sale drept amintire.

13. Şi să faci broşe de aur;

14. Şi două lanţuri de aur pur la capete; fă-le din lucrătură împletită şi fixează lanţurile împletite, în broşe.

15. Şi să faci pieptarul judecăţii cu lucrătură iscusită; fă-l asemenea lucrării efodului; de aur, de albastru, de purpuriu şi de stacojiu şi de in subţire răsucit, aşa să îl faci.

16. Pătrat să fie, fiind dublu; o palmă să fie lungimea lui şi o palmă să fie lăţimea lui.

17. Şi aşază în el monturi ale pietrelor, patru rânduri de pietre: primul rând să fie un sardiu, un topaz şi rubinul, acesta să fie primul rând.

18. Şi al doilea rând să fie un smarald, un safir şi un diamant.

19. Şi al treilea rând un hiacint, o agată şi un ametist.

20. Şi al patrulea rând un beril şi un onix şi un jasp; ele vor fi montate în broşe de aur în monturile lor.

21. Şi pietrele vor fi cu numele copiilor lui Israel, douăsprezece, conform cu numele lor, asemenea gravurilor unui sigiliu; fiecare cu numele lui să fie ele, conform celor douăsprezece triburi.

22. Şi să faci pe pieptar lanţuri la capete, din lucrătură împletită de aur pur.

23. Şi să faci pe pieptar două inele de aur şi să pui cele două inele pe cele două colţuri ale pieptarului.

24. Şi să pui cele două lanţuri răsucite de aur în cele două inele care sunt la colţurile pieptarului.

Exodul 28