7. Şi să faci covoare din păr de capre ca să fie un acoperământ peste tabernacol: să faci unsprezece covoare.
8. Lungimea primului covor să fie de treizeci de coţi şi lăţimea primului covor să fie de patru coţi: şi cele unsprezece covoare să fie toate de o singură măsură.
9. Şi să prinzi între ele cinci covoare; şi şase covoare între ele şi îndoaie al şaselea covor pe partea dinainte a tabernacolului.
10. Şi să faci cincizeci de cheutori pe marginea primului covor care este cel mai îndepărtat în îmbinare şi cincizeci de cheutori pe marginea covorului care se îmbină cu următorul.
11. Şi să faci cincizeci de copci de aramă şi pune copcile în cheutori şi prinde cortul împreună, ca să fie unul.
12. Şi rămăşiţa care rămâne din covoarele cortului, jumătatea de covor care rămâne, să atârne peste partea din spate a tabernacolului.
13. Şi un cot pe o parte şi un cot pe partea cealaltă pe lungimea covoarelor cortului, să atârne peste părţile laterale ale tabernacolului, de o parte şi de cealaltă, ca să îl acopere.
14. Şi să faci un acoperământ pentru tabernacol din piei de berbec vopsite roşu şi un acoperământ deasupra lui din piei de bursuc.
15. Şi să faci scânduri pentru tabernacol din lemn de salcâm puse în picioare.
16. Zece coţi să fie lungimea unei scânduri şi un cot şi jumătate să fie lăţimea unei scânduri.
17. Două cepuri să fie într-o scândură, aşezate în ordine unul în dreptul altuia: astfel să faci la toate scândurile tabernacolului.
18. Şi să faci scândurile tabernacolului: douăzeci de scânduri pe partea de sud, spre sud.
19. Şi fă patruzeci de socluri de argint sub cele douăzeci de scânduri; două socluri sub o singură scândură pentru cele două mânere ale ei şi două socluri sub o altă scândură pentru cele două mânere ale ei.
20. Şi pentru partea următoare a tabernacolului, pe partea de nord, să fie douăzeci de scânduri;
21. Şi cele patruzeci de socluri ale lor de argint: două socluri sub o singură scândură şi două socluri sub o altă scândură.
22. Şi pentru părţile de vest ale tabernacolului să faci şase scânduri.
23. Şi să faci două scânduri pentru colţurile tabernacolului pe cele două părţi.
24. Şi să fie prinse împreună dedesubt şi ele să fie prinse împreună deasupra capătului acestuia într-un singur inel: astfel să fie pentru ambele; ele să fie pentru cele două colţuri.
25. Şi să fie opt scânduri şi soclurile lor de argint, şaisprezece socluri: două socluri sub o singură scândură şi două socluri sub o altă scândură.
26. Şi să faci drugi de lemn de salcâm; cinci pentru scândurile dintr-o parte a tabernacolului,
27. Şi cinci drugi pentru scândurile celeilalte părţi a tabernacolului şi cinci drugi pentru scândurile părţii tabernacolului, pentru cele două părţi dinspre vest.