6. Şi arătând milă la mii dintre cei ce mă iubesc şi ţin poruncile mele.
7. Să nu iei numele Domnului Dumnezeul tău în deşert, fiindcă Domnul nu îl va ţine nevinovat pe cel ce ia numele lui în deşert.
8. Adu-ţi aminte de ziua sabatului, ca să o sfinţeşti.
9. Lucrează şase zile şi fă toată munca ta,
10. Dar a şaptea zi este sabatul Domnului Dumnezeul tău: în ea să nu faci nicio lucrare, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău, nici servitoarea ta, nici vita ta, nici străinul tău care este înăuntrul porţilor tale;
11. Căci în şase zile Domnul a făcut cerul şi pământul, marea şi tot ce este în ele şi s-a odihnit în a şaptea zi, pentru aceasta Domnul a binecuvântat ziua sabatului şi a sfinţit-o.
12. Onorează pe tatăl tău şi pe mama ta, ca zilele tale să fie lungi în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.
13. Să nu ucizi.
14. Să nu comiţi adulter.