19. Şi Moise a spus: Să nu lase nimeni din aceasta până dimineaţa.
20. Totuşi nu au dat ascultare lui Moise; ci unii dintre ei au lăsat din aceasta până dimineaţa şi a făcut viermi şi s-a împuţit; şi Moise s-a înfuriat pe ei.
21. Şi au adunat-o în fiecare dimineaţă, fiecare conform cu mâncarea lui; şi când soarele se înfierbânta, atunci se topea.
22. Şi s-a întâmplat, că în a şasea zi au adunat de două ori mai multă pâine, doi omeri pentru un om; şi toţi conducătorii adunării au venit şi i-au spus lui Moise.
23. Iar el le-a spus: Aceasta este ceea ce Domnul a spus: Mâine este odihna sfântului sabat către Domnul; coaceţi ceea ce aveţi să coaceţi astăzi şi fierbeţi ce aveţi să fierbeţi; şi ce rămâne peste, puneţi deoparte pentru voi ca să se păstreze până dimineaţa.
24. Şi au pus-o deoparte până dimineaţa, precum Moise a poruncit; şi nu s-a împuţit, nici nu a fost vreun vierme în ea.
25. Şi Moise a spus: Mâncaţi-o astăzi; căci astăzi este un sabat către Domnul; astăzi nu o veţi găsi în câmp.
26. Şase zile o veţi aduna; dar în ziua a şaptea, care este sabatul, nu va fi nimic în ea.
27. Şi s-a întâmplat, că au ieşit unii dintre oameni în ziua a şaptea să adune şi nu au găsit nimic.
28. Şi Domnul i-a spus lui Moise: Până când veţi refuza să ţineţi poruncile mele şi legile mele.
29. Vedeţi, pentru că Domnul v-a dat sabatul, de aceea vă dă în ziua a şasea pâinea pentru două zile; staţi fiecare om la locul lui, să nu iasă nimeni din locul lui în ziua a şaptea.
30. Aşa că poporul s-a odihnit în ziua a şaptea.
31. Şi casa lui Israel a pus numele acesteia, Mana; şi era asemănătoare seminţei de coriandru, albă; şi gustul era asemănător turtei făcute cu miere.