2. Vorbeşte copiilor lui Israel, să se întoarcă şi să îşi aşeze tabăra înainte de Pi-Hahirot, între Migdol şi mare, înainte de Baal-Ţefon; înaintea acestuia vă veţi aşeza tabăra, lângă mare.
3. Pentru că Faraon va spune despre copiii lui Israel: Ei s-au încurcat în ţară, pustia i-a cuprins.
4. Şi voi împietri inima lui Faraon, astfel că îi va urmări; şi voi fi onorat prin Faraon şi prin toată oştirea lui; ca Egiptenii să ştie că eu sunt Domnul. Şi au făcut aşa.
5. Şi i s-a spus împăratului Egiptului că poporul a fugit; şi inima lui Faraon şi a servitorilor săi s-a întors împotriva poporului şi au spus: De ce am făcut aceasta, lăsând pe Israel să plece de la servirea noastră.
6. Şi el şi-a pregătit carul şi a luat poporul său cu el;
7. Şi a luat şase sute de care alese şi toate carele Egiptului şi căpetenii peste fiecare din ele.
8. Şi Domnul a împietrit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, şi a urmărit pe copiii lui Israel; şi copiii lui Israel au ieşit cu mână înaltă.
9. Dar Egiptenii i-au urmărit, toţi caii şi carele lui Faraon şi călăreţii lui şi oştirea lui şi i-a ajuns, aşezând tabăra lângă mare, în apropiere de Pi-Hahirot, înainte de Baal-Ţefon.
10. Şi când Faraon s-a apropiat, copiii lui Israel şi-au ridicat ochii şi, iată, egiptenii mărşăluiau după ei; şi au fost grozav de înspăimântaţi; şi copiii lui Israel au strigat către Domnul.
11. Şi i-au spus lui Moise: Pentru că nu sunt morminte în Egipt ne-ai luat tu pentru a muri în pustie? Pentru ce te-ai purtat astfel cu noi, pentru a ne scoate din Egipt?
12. Nu este acesta cuvântul pe care ţi l-am spus în Egipt, zicând: Lasă-ne în pace, să servim egiptenilor? Pentru că ar fi fost mai bine să servim egiptenilor, decât să murim în pustie.
13. Şi Moise a spus poporului: Nu vă temeţi, staţi liniştiţi şi veţi vedea salvarea Domnului, pe care el v-o va arăta astăzi; căci egiptenii pe care i-aţi văzut astăzi, nu îi veţi mai vedea niciodată, pentru totdeauna.
14. Domnul va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.
15. Şi Domnul i-a spus lui Moise: Pentru ce strigi către mine? Vorbeşte copiilor lui Israel să meargă înainte;
16. Dar ridică-ţi toiagul şi întinde-ţi mâna peste mare şi despică-o; şi copiii lui Israel vor merge pe uscat prin mijlocul mării.
17. Şi eu, iată, eu voi împietri inimile egiptenilor şi îi vor urmări; şi îmi voi aduce onoare prin Faraon şi prin toată oştirea sa, prin carele sale şi prin călăreţii săi.