1. Şi Domnul i-a spus lui Moise: Intră la Faraon, pentru că i-am împietrit inima şi inima servitorilor săi, ca să pot arăta aceste semne ale mele înaintea lui;
2. Şi ca să spui în urechile fiului tău şi a fiului fiului tău, ce lucruri am lucrat în Egipt şi semnele mele pe care le-am făcut printre ei, ca ei să ştie că eu sunt Domnul.
3. Şi Moise şi Aaron au intrat la Faraon şi i-au spus: Astfel vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: Până când vei refuza să te umileşti înaintea mea? Lasă poporul meu să plece, ca să îmi servească.
4. Altfel, dacă refuzi să laşi poporul meu să plece, iată, mâine voi aduce lăcustele în cuprinsul tău;