9. Dar suntem convinşi referitor la voi, preaiubiţilor, de lucruri mai bune şi care ţin de salvare, deşi vorbim astfel.
10. Fiindcă Dumnezeu nu este nedrept să uite lucrarea voastră şi munca dragostei, pe care aţi arătat-o pentru numele lui, în aceea că aţi servit şi serviţi sfinţilor.
11. Şi dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi sârguință spre deplina asigurare a speranţei, până la sfârşit,
12. Ca să nu fiţi leneşi, ci urmaşi ai celor ce prin credinţă şi răbdare moştenesc promisiunile.
13. Fiindcă Dumnezeu, când a promis lui Avraam, deoarece nu a putut să jure pe niciunul mai mare, a jurat pe sine însuşi,
14. Spunând: Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta şi înmulţind te voi înmulţi.
15. Şi, astfel, după ce a îndurat cu răbdare, a obţinut promisiunea.
16. Fiindcă oamenii, într-adevăr, jură pe unul mai mare; şi un jurământ pentru confirmare este pentru ei sfârşitul întregii certe.
17. În acelaşi fel, Dumnezeu, cu atât mai mult voind să arate moştenitorilor promisiunii neschimbarea sfatului său, l-a confirmat printr-un jurământ,
18. Pentru ca, prin două lucruri de neschimbat, în care este imposibil pentru Dumnezeu să mintă, să avem o mângâiere tare, noi, care am fugit la locul de scăpare ca să apucăm speranţa pusă înaintea noastră;
19. Speranţa pe care o avem ca pe o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură şi neclintită şi care intră până dincolo de perdea,