1. Aşadar, fiindu-ne lăsată o promisiune de a intra în odihna lui, să ne temem ca nu cumva unora să le pară că unii nu aţi ajuns la ea.
2. Pentru că nouă, ca şi lor, ne-a fost predicată evanghelia; dar cuvântul predicat nu le-a folosit, nefiind amestecat cu credinţă în cei ce l-au auzit.
3. Fiindcă noi, care am crezut, intrăm în odihnă, cum a spus el: Aşa cum am jurat în furia mea, dacă vor intra în odihna mea; cu toate că faptele fuseseră terminate de la întemeierea lumii.
4. Fiindcă într-un loc oarecare a vorbit astfel despre ziua a şaptea: Şi Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările lui.
5. Şi în acest loc din nou: Dacă vor intra în odihna mea.
6. De aceea văzând aceasta, rămâne că unii trebuie să intre în ea, iar cei cărora le-a fost predicată întâi nu au intrat din cauza necredinţei.
7. Din nou, rânduieşte o zi anume, spunând în David: Astăzi, după atâta timp; cum se spune: Astăzi, dacă veţi auzi vocea lui, nu vă împietriţi inimile.
8. Căci dacă Isus le-ar fi dat odihnă, atunci nu ar mai fi vorbit el după aceea, despre o altă zi.
9. De aceea rămâne o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu.
10. Fiindcă cel ce a intrat în odihna lui, s-a şi oprit de la propriile lucrări, aşa cum Dumnezeu s-a oprit de la propriile lucrări.
11. Aşadar, să ne străduim să intrăm în acea odihnă, ca nu cumva cineva să cadă după acelaşi exemplu al necredinţei.