17. Dacă vei spune în inima ta: Aceste naţiuni sunt mai mari decât mine, cum le voi putea alunga?
18. Să nu te temi de ele, ci să îţi aduci bine aminte ce a făcut Domnul Dumnezeul tău lui Faraon şi întregului Egipt;
19. De ispitirile cele mari pe care ochii tăi le-au văzut şi de miracolele şi minunile şi mâna cea tare şi braţul cel întins, cu care te-a scos Domnul Dumnezeul tău; astfel va face Domnul Dumnezeul tău tuturor popoarelor de care te temi.
20. Mai mult, Domnul Dumnezeul tău va trimite şi viespea împotriva lor, până vor pieri cei care au rămas şi cei care se ascund dinaintea ta vor fi nimiciţi.
21. Nu te înspăimânta de ei, pentru că Domnul Dumnezeul tău este printre voi un Dumnezeu mare şi înfricoşător.