1. Atunci ne-am întors şi ne-am urcat pe calea spre Basan; şi Og, împăratul Basanului, a ieşit împotriva noastră, el şi tot poporul său, la bătălie la Edrei.
2. Şi Domnul mi-a spus: Nu te teme de el, pentru că îl voi da în mâna ta, pe el şi pe tot poporul lui şi ţara lui; şi să îi faci precum i-ai făcut lui Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon.
3. Astfel că Domnul Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre şi pe Og, împăratul Basanului, şi pe tot poporul lui, şi l-am lovit, până nu i-a rămas niciunul.