Deuteronom 27:8-20 Fidela 2013 (RFB13)

8. Şi să scrii pe pietre foarte lămurit toate cuvintele legii acesteia.

9. Şi Moise şi preoţii, leviţii, au vorbit întregului Israel, spunând: Ia seama şi dă ascultare, Israele, astăzi ai devenit poporul Domnului Dumnezeul tău.

10. De aceea să asculţi de vocea Domnului Dumnezeul tău şi să împlineşti poruncile lui şi statutele lui, pe care ţi le poruncesc astăzi.

11. Şi Moise a poruncit poporului în ziua aceea, spunând:

12. Aceştia să stea în picioare să binecuvânteze poporul pe muntele Garizim, după ce veţi fi trecut Iordanul: Simeon şi Levi şi Iuda şi Isahar şi Iosif şi Beniamin;

13. Şi aceştia să stea în picioare pe Muntele Ebal ca să blesteme: Ruben, Gad şi Aşer şi Zabulon, Dan şi Neftali.

14. Şi leviţii să vorbească şi să spună tuturor bărbaţilor lui Israel cu voce tare:

15. Blestemat fie omul care îşi face orice chip cioplit sau turnat, o urâciune înaintea Domnului, lucrare a mâinilor meşterului, şi îl pune într-un loc tainic. Şi tot poporul să răspundă şi să zică: Amin.

16. Blestemat fie cel ce dispreţuieşte pe tatăl său sau pe mama sa. Şi tot poporul să spună: Amin.

17. Blestemat fie cel ce mută piatra de hotar a aproapelui său. Şi tot poporul să spună: Amin.

18. Blestemat fie cel ce face pe orb să rătăcească de pe cale. Şi tot poporul să spună: Amin.

19. Blestemat fie cel ce perverteşte judecata străinului, a celui fără tată şi a văduvei. Şi tot poporul să spună: Amin.

20. Blestemat fie cel ce se culcă cu soţia tatălui său, pentru că ridică învelitoarea patului tatălui său. Şi tot poporul să spună: Amin.

Deuteronom 27