Deuteronom 26:1-10 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi va fi astfel, când vei intra în ţara, pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău ca moştenire, şi o vei stăpâni şi vei locui în ea,

2. Să iei din primele roade ale pământului, pe care le vei aduce din ţara ta, pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, şi să le pui într-un coş şi să mergi la locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău să îşi pună numele acolo.

3. Şi să mergi la preotul care va fi în zilele acelea şi să îi spui: Mărturisesc astăzi Domnului Dumnezeul tău, că am intrat în ţara, pe care Domnul a jurat părinţilor noştri, că ne-o va da.

4. Şi preotul să ia coşul din mâna ta şi să îl pună jos înaintea altarului Domnului Dumnezeul tău.

5. Şi să vorbeşti şi să spui înaintea Domnului Dumnezeul tău: Tatăl meu era un sirian gata să piară şi a coborât în Egipt, cu puţini oameni, şi acolo a locuit temporar şi acolo a devenit o naţiune mare, puternică şi numeroasă,

6. Şi egiptenii s-au purtat rău cu noi şi ne-au chinuit şi au pus robie grea peste noi,

7. Şi când noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinţilor noştri, Domnul a auzit vocea noastră şi a văzut necazul nostru şi osteneala noastră şi oprimarea noastră,

8. Şi Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare şi cu braţ întins şi cu groază mare şi cu semne şi cu minuni,

9. Şi ne-a adus în locul acesta şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere.

10. Şi acum, iată, am adus primele roade ale ţării, pe care tu, Doamne, mi-ai dat-o. Şi să le pui înaintea Domnului Dumnezeul tău şi să te închini înaintea Domnului Dumnezeul tău.

Deuteronom 26