13. Acum ridicaţi-vă şi treceţi pârâul Zered. Şi am trecut pârâul Zered.
14. Şi timpul în care am venit de la Cades-Barnea până am trecut pârâul Zered, a fost de treizeci şi opt de ani, până a pierit toată generaţia bărbaţilor de război din mijlocul oştirii, precum Domnul le jurase.
15. Fiindcă într-adevăr mâna Domnului a fost împotriva lor, ca să îi nimicească din mijlocul oştirii, până când au fost mistuiţi.
16. Astfel s-a întâmplat, când toţi bărbaţii de război au fost mistuiţi şi au murit din popor,
17. Că Domnul mi-a vorbit, spunând:
18. Să treci astăzi prin Ar, ţinutul Moabului,
19. Şi când te apropii de copiii lui Amon, să nu îi chinui nici să nu îi stârneşti, pentru că nu îţi voi da din ţara copiilor lui Amon în stăpânire; deoarece am dat-o copiilor lui Lot ca stăpânire.
20. (Aceasta de asemenea era socotită o ţară de uriaşi; uriaşii locuiau în ea în vechime; şi amoniţii îi numesc zamzumimi;
21. Un popor mare şi numeros şi înalt, ca anachimii; dar Domnul i-a nimicit dinaintea lor şi ei i-au alungat şi au locuit în locul lor,
22. Precum a făcut copiilor lui Esau, care locuiau în Seir, când i-a nimicit pe horiţi dinaintea lor; şi i-au alungat şi au locuit în locul lor până în ziua aceasta;
23. Şi pe aviţii care locuiau în Haţerim, până la Gaza, i-au nimicit caftoriţii, care au ieşit din Caftor, şi au locuit în locul lor.)
24. Ridicaţi-vă, călătoriţi şi treceţi râul Arnon, iată, am dat în mâna ta pe Sihon amoritul, împăratul Hesbonului şi ţara lui; începe să o iei în stăpânire şi luptă-te cu el în bătălie.
25. Astăzi voi începe să pun groaza de tine şi teama de tine peste toate naţiunile de sub tot cerul, care vor auzi mărturie despre tine şi se vor cutremura şi se vor chinui din cauza ta.
26. Şi am trimis mesageri din pustiul Chedemot la Sihon, împăratul Hesbonului, cu cuvinte de pace, spunând:
27. Lasă-mă să trec prin ţara ta, voi merge numai pe drumul mare; nu mă voi abate nici la dreapta nici la stânga.
28. Să îmi vinzi hrană pe bani, ca să mănânc; şi să îmi dai apă pe bani, ca să beau; voi trece numai cu picioarele mele;
29. (Precum mi-au făcut copiii lui Esau care locuiesc în Seir şi moabiţii care locuiesc în Ar), până voi trece Iordanul în ţara pe care ne-o dă Domnul Dumnezeul nostru.
30. Dar Sihon, împăratul Hesbonului, nu a voit să ne lase să trecem pe la el; fiindcă Domnul Dumnezeul tău i-a împietrit duhul şi i-a înăsprit inima, ca să îl dea în mâna ta, ca în ziua aceasta.
31. Şi Domnul mi-a spus: Iată, am început să dau pe Sihon şi ţara lui înaintea ta; începe să iei în stăpânire, ca să moşteneşti ţara lui.