32. Şi pe cei care se poartă cu stricăciune împotriva legământului îi va corupe prin linguşiri, dar poporul care cunoaşte pe Dumnezeul său va fi tare şi va face lucruri măreţe.
33. Şi cei ce înţeleg din popor vor instrui pe mulţi; totuşi vor cădea prin sabie şi prin flacără, prin captivitate şi prin pradă, multe zile.
34. Şi după ce vor cădea, vor fi ajutaţi cu un mic ajutor; dar mulţi se vor lipi de ei cu linguşiri.
35. Şi unii dintre cei care înţeleg vor cădea, pentru a-i încerca şi pentru a-i curăţa şi pentru a-i albi, până la timpul sfârşitului, pentru că va fi totuşi pentru un timp rânduit.
36. Şi împăratul va face conform voinţei lui; şi se va înălţa şi se va preamări deasupra fiecărui dumnezeu şi va vorbi lucruri uimitoare împotriva Dumnezeului dumnezeilor şi va prospera până când indignarea se va împlini; fiindcă ceea ce este hotărât va fi făcut.
37. Nici nu va lua aminte la Dumnezeul părinţilor lui, nici dorinţa femeilor, nici nu va lua aminte la vreun dumnezeu, fiindcă se va preamări deasupra tuturor.
38. Dar va onora în locul lui pe Dumnezeul întăriturilor; şi pe un dumnezeu pe care părinţii lui nu l-au cunoscut el îl va onora cu aur şi argint şi cu pietre preţioase şi lucruri plăcute.