Daniel 11:24-38 Fidela 2013 (RFB13)

24. El va intra paşnic chiar peste cele mai grase locuri ale provinciei; şi va face ce părinţii lui nu au făcut, nici părinţii părinţilor lui; va împrăştia printre ei prada şi jaf şi bogăţii; da, şi îşi va plănui uneltirile împotriva întăriturilor, chiar pentru un timp.

25. Şi îşi va stârni puterea şi curajul său împotriva împăratului sudului cu o mare armată; şi împăratul sudului va fi stârnit să se lupte cu o foarte mare şi puternică armată; dar el nu va sta în picioare, căci ei vor plănui uneltiri împotriva lui.

26. Da, cei ce se hrănesc din porţia mâncării lui îl vor nimici şi armata lui se va revărsa şi mulţi vor cădea ucişi.

27. Şi ambele inimi ale acestor împăraţi vor fi să facă ticăloşie şi vor vorbi minciuni la o masă; dar nu va prospera, căci totuşi sfârşitul va fi la timpul rânduit.

28. Atunci el se va întoarce în ţara lui cu mari bogăţii; şi inima lui va fi împotriva legământului sfânt; şi va face lucruri măreţe şi se va întoarce în propria ţară.

29. La timpul rânduit se va întoarce şi va veni spre sud; dar nu va fi ca mai înainte, sau ca la sfârşit.

30. Căci corăbiile Chitimului vor veni împotriva lui; de aceea va fi întristat şi se va întoarce şi va avea indignare împotriva legământului sfânt; astfel va face el; chiar se va întoarce şi se va înţelege cu cei care părăsesc legământul sfânt.

31. Şi braţe vor sta de partea lui, iar ei vor spurca sanctuarul tăriei şi vor lua sacrificiul zilnic şi vor pune urâciunea care pustieşte.

32. Şi pe cei care se poartă cu stricăciune împotriva legământului îi va corupe prin linguşiri, dar poporul care cunoaşte pe Dumnezeul său va fi tare şi va face lucruri măreţe.

33. Şi cei ce înţeleg din popor vor instrui pe mulţi; totuşi vor cădea prin sabie şi prin flacără, prin captivitate şi prin pradă, multe zile.

34. Şi după ce vor cădea, vor fi ajutaţi cu un mic ajutor; dar mulţi se vor lipi de ei cu linguşiri.

35. Şi unii dintre cei care înţeleg vor cădea, pentru a-i încerca şi pentru a-i curăţa şi pentru a-i albi, până la timpul sfârşitului, pentru că va fi totuşi pentru un timp rânduit.

36. Şi împăratul va face conform voinţei lui; şi se va înălţa şi se va preamări deasupra fiecărui dumnezeu şi va vorbi lucruri uimitoare împotriva Dumnezeului dumnezeilor şi va prospera până când indignarea se va împlini; fiindcă ceea ce este hotărât va fi făcut.

37. Nici nu va lua aminte la Dumnezeul părinţilor lui, nici dorinţa femeilor, nici nu va lua aminte la vreun dumnezeu, fiindcă se va preamări deasupra tuturor.

38. Dar va onora în locul lui pe Dumnezeul întăriturilor; şi pe un dumnezeu pe care părinţii lui nu l-au cunoscut el îl va onora cu aur şi argint şi cu pietre preţioase şi lucruri plăcute.

Daniel 11