15. Astfel Domnul a trimis o ciumă peste Israel de dimineaţă până la timpul rânduit; şi au murit din popor de la Dan până la Beer-Şeba şaptezeci de mii de bărbaţi.
16. Şi când îngerul şi-a întins mâna peste Ierusalim ca să îl distrugă, Domnul s-a pocăit de rău şi a spus îngerului care nimicea poporul: Este destul; opreşte-ţi acum mâna. Şi îngerul Domnului era lângă aria lui Aravna iebusitul.
17. Şi David a vorbit Domnului când a văzut pe îngerul care lovea poporul şi a spus: Iată, eu am păcătuit şi am lucrat cu stricăciune; dar aceste oi, ce au făcut ele? Fie mâna ta, te rog, împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu.
18. Şi Gad a venit în acea zi la David şi i-a spus: Urcă, ridică un altar Domnului în aria lui Aravna iebusitul.
19. Şi David, după cuvântul lui Gad, s-a urcat precum Domnul poruncise.
20. Şi Aravna a privit şi l-a văzut pe împărat şi pe servitorii lui venind spre el; şi Aravna a ieşit şi s-a plecat înaintea împăratului cu faţa la pământ.
21. Şi Aravna a spus: Pentru ce a venit domnul meu împăratul la servitorul său? Şi David a spus: Pentru a cumpăra aria de la tine, ca să zidesc un altar Domnului, ca plaga să fie oprită de la popor.