6. Şi acum Domnul să vă arate bunătate şi adevăr; şi eu de asemenea vă voi răsplăti această bunătate, pentru că aţi făcut acest lucru.
7. De aceea acum, să vi se întărească mâinile şi fiţi viteji, pentru că stăpânul vostru Saul este mort şi de asemenea casa lui Iuda m-a uns împărat peste ei.
8. Dar Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Saul, a luat pe Iş-Boşet, fiul lui Saul, şi l-a trecut la Mahanaim;
9. Şi l-a făcut împărat peste Galaad şi peste aşuriţi şi peste Izreel şi peste Efraim şi peste Beniamin şi peste tot Israelul.
10. Iş-Boşet, fiul lui Saul, era în vârstă de patruzeci de ani când a început să domnească peste Israel şi a domnit doi ani. Dar casa lui Iuda l-a urmat pe David.
11. Şi timpul cât David a fost împărat în Hebron, peste casa lui Iuda, a fost şapte ani şi şase luni.
12. Şi Abner, fiul lui Ner, şi servitorii lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, au ieşit din Mahanaim la Gabaon.
13. Şi Ioab, fiul Ţeruiei, şi servitorii lui David, au ieşit şi s-au întâlnit la iazul din Gabaon; şi au şezut, unii într-o parte a iazului şi ceilalţi de partea cealaltă a iazului.
14. Şi Abner i-a spus lui Ioab: Să se ridice acum tinerii şi să joace înaintea noastră. Şi Ioab a zis: Să se ridice.
15. Atunci s-au ridicat şi au trecut după număr doisprezece din Beniamin, care ţineau de Iş-Boşet, fiul lui Saul, şi doisprezece din servitorii lui David.
16. Şi au apucat fiecare pe aproapele său de cap şi şi-au înfipt sabia în coasta aproapelui său, astfel încât au căzut împreună; de aceea acel loc a fost numit Helcat-Haţurim, care este în Gabaon.
17. Şi a fost o bătălie foarte grea în acea zi; şi Abner a fost lovit şi bărbaţii lui Israel, înaintea servitorilor lui David.
18. Şi acolo erau trei fii ai Ţeruiei: Ioab şi Abişai şi Asael; şi Asael era tot atât de iute de picior ca o căprioară sălbatică.
19. Şi Asael l-a urmărit pe Abner; şi, mergând, nu se întorcea nici la dreapta nici la stânga din urmărirea lui Abner.
20. Atunci Abner s-a uitat înapoia sa şi a spus: Eşti tu Asael? Şi el a răspuns: Eu sunt.
21. Şi Abner i-a spus: Abate-te la dreapta sau la stânga şi apucă pe unul dintre tineri şi ia-ţi armura lui. Dar Asael a refuzat să se abată din urma lui.
22. Şi Abner i-a spus din nou lui Asael: Abate-te din urma mea, pentru ce să te dobor la pământ? Cum aş putea atunci să îmi ridic faţa înaintea fratelui tău, Ioab?
23. Totuşi el a refuzat să se abată; de aceea Abner, cu coada suliţei l-a lovit sub a cincea coastă, încât suliţa a ieşit prin spatele lui; şi a căzut acolo şi a murit în acel loc. Şi s-a întâmplat, că atâţi câţi ajungeau la locul unde Asael căzuse şi murise, se opreau.
24. Şi Ioab şi Abişai l-au urmărit pe Abner; şi soarele apunea când au ajuns la dealul Ama, care este înaintea Ghiahului, pe calea pustiei Gabaonului.