2 Samuel 10:14-19 Fidela 2013 (RFB13)

14. Şi când copiii lui Amon au văzut că sirienii fugiseră, atunci au fugit şi ei dinaintea lui Abişai şi au intrat în cetate. Astfel Ioab s-a întors de la copiii lui Amon şi a venit la Ierusalim.

15. Şi când sirienii au văzut că au fost loviţi înaintea lui Israel, s-au adunat împreună.

16. Şi Hadadezer a trimis şi i-a scos pe sirienii care erau dincolo de râu; şi au venit la Helam; şi Şobac, căpetenia oştirii lui Hadadezer, mergea în fruntea lor.

17. Şi când i s-a spus lui David, el a adunat tot Israelul şi a trecut Iordanul şi a venit la Helam. Şi sirienii s-au desfăşurat împotriva lui David şi au luptat cu el.

18. Şi sirienii au fugit dinaintea lui Israel; şi David a ucis şapte sute de conducători de care dintr-ai sirienilor şi patruzeci de mii de călăreţi şi a lovit pe Şobac, căpetenia oştirii lor, care a murit acolo.

19. Şi când toţi împăraţii care erau servitori lui Hadadezer au văzut că erau loviţi înaintea lui Israel, au făcut pace cu Israel şi le-au servit. Astfel sirienii s-au temut să îi mai ajute pe copiii lui Amon.

2 Samuel 10