2. (Fiindcă el spune: La timpul acceptat te-am ascultat şi în ziua salvării te-am ajutat; iată acum este timpul acceptat; iată acum este ziua salvării.)
3. Nedând poticnire în nimic, ca nu cumva serviciul să fie defăimat,
4. Ci în toate dovedindu-ne pe noi înşine ca servitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări,
5. În biciuiri, în închisori, în răscoale, în munci, în vegheri, în posturi,
6. Prin puritate, prin cunoaştere, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, prin dragoste neprefăcută,
7. Prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armura dreptăţii din dreapta şi din stânga,
8. Prin onoare şi dezonoare, prin vorbire de rău şi vorbire de bine, ca înşelători şi totuşi adevăraţi,