6. Şi s-au adunat la Miţpa şi au scos apă şi au vărsat-o înaintea Domnului şi au postit în ziua aceea şi au spus acolo: Am păcătuit împotriva Domnului. Şi Samuel a judecat pe copiii lui Israel în Miţpa.
7. Şi când filistenii au auzit că s-au adunat copiii lui Israel la Miţpa, domnii filistenilor s-au urcat împotriva lui Israel. Şi când copiii lui Israel au auzit aceasta, s-au temut de filisteni.
8. Şi copiii lui Israel i-au spus lui Samuel: Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne salveze din mâna filistenilor.
9. Şi Samuel a luat un miel de lapte şi l-a oferit ca ofrandă arsă în întregime Domnului; şi Samuel a strigat către Domnul pentru Israel; şi Domnul l-a auzit.
10. Şi pe când Samuel aducea ofranda arsă, filistenii s-au apropiat să lupte împotriva lui Israel. Dar Domnul a tunat cu un tunet puternic în ziua aceea asupra filistenilor şi i-a învins; şi au fost bătuţi înaintea lui Israel.
11. Şi bărbaţii lui Israel au ieşit din Miţpa şi au urmărit pe filisteni şi i-au lovit până au ajuns sub Bet-Cara.
12. Atunci Samuel a luat o piatră şi a pus-o între Miţpa şi Şen şi i-a pus numele Eben-Ezer şi a spus: Până aici Domnul ne-a ajutat.
13. Astfel filistenii au fost supuşi şi nu au mai venit în ţinutul lui Israel; şi mâna Domnului a fost împotriva filistenilor în toate zilele lui Samuel.
14. Şi cetăţile pe care le luaseră filistenii de la Israel au fost restituite lui Israel, de la Ecron până la Gat; şi ţinuturile acestora Israel le-a eliberat din mâna filistenilor. Şi a fost pace între Israel şi amoriţi.
15. Şi Samuel a judecat pe Israel în toate zilele vieţii sale.
16. Şi mergea în fiecare an şi făcea înconjurul între Betel şi Ghilgal şi Miţpa şi judeca pe Israel în toate locurile acelea.
17. Şi se întorcea la Rama, pentru că acolo era casa lui; şi acolo judeca pe Israel; şi a zidit acolo un altar Domnului.