7. Şi Ionatan l-a chemat pe David şi Ionatan i-a arătat toate aceste lucruri. Şi Ionatan l-a adus pe David la Saul şi el a fost înaintea lui ca înainte.
8. Şi din nou a fost război; şi David a ieşit şi a luptat cu filistenii şi i-a ucis cu un mare măcel; şi ei au fugit dinaintea lui.
9. Şi duhul rău de la Domnul a fost asupra lui Saul, precum şedea în casă cu suliţa sa în mână; şi David cânta cu mâna lui.
10. Şi Saul a căutat să pironească pe David de perete cu suliţa; dar el s-a ferit din faţa lui Saul şi acesta a lovit cu suliţa în perete; şi David a fugit şi a scăpat în noaptea aceea.
11. Saul de asemenea a trimis mesageri la casa lui David, să îl pândească şi să îl ucidă dimineaţa; şi Mical, soţia lui David, i-a spus, zicând: Dacă nu îţi vei salva viaţa la noapte, mâine vei fi ucis.
12. Astfel Mical l-a coborât pe David pe fereastră; şi el a mers şi a fugit şi a scăpat.
13. Şi Mical a luat un chip şi l-a pus în pat şi a pus o pernă din păr de capră la capul său şi l-a acoperit cu o pânză.
14. Şi, când a trimis Saul mesageri să îl ia pe David, ea a spus: Este bolnav.
15. Şi Saul a trimis din nou pe mesageri să îl vadă pe David, spunând: Aduceţi-l în pat, la mine, ca să îl ucid.
16. Şi când mesagerii au intrat, iată, în pat era un chip, cu o pernă din păr de capră la capul lui.
17. Şi Saul i-a spus lui Mical: De ce m-ai înşelat astfel şi ai trimis departe pe duşmanul meu, încât a scăpat? Şi Mical i-a răspuns lui Saul: El mi-a spus: Lasă-mă să merg; De ce să te ucid?
18. Astfel David a fugit şi a scăpat şi a venit la Samuel la Rama şi i-a spus tot ce îi făcuse Saul. Şi el şi Samuel au mers şi au locuit în Naiot.
19. Şi i s-a spus lui Saul, zicând: Iată, David este la Naiot în Rama.
20. Şi Saul a trimis mesageri să îl ia pe David; şi când ei au văzut ceata de profeţi care profeţeau şi pe Samuel stând ca rânduit peste ei, Duhul lui Dumnezeu a venit asupra mesagerilor lui Saul şi au profeţit şi ei.