1 Samuel 14:5-21 Fidela 2013 (RFB13)

5. Vârful uneia era situat spre nord, în dreptul Micmaşului, şi celălalt spre sud, în dreptul Ghibei.

6. Şi Ionatan a spus tânărului care îi purta armele: Vino, să trecem la garnizoana acestor necircumcişi; poate că Domnul va lucra pentru noi, pentru că nu este vreo piedică pentru Domnul să salveze prin mulţi sau prin puţini.

7. Şi purtătorul său de arme i-a spus: Fă tot ce este în inima ta, întoarce-te; iată, eu sunt cu tine conform inimii tale.

8. Atunci a spus Ionatan: Iată, vom trece la aceşti oameni şi ne vom arăta lor.

9. Dacă ne spun astfel: Rămâneţi până venim noi la voi; atunci vom sta liniştiţi în locul nostru şi nu ne vom urca la ei.

10. Dar dacă ne spun astfel: Urcaţi la noi; atunci vom urca, pentru că Domnul i-a dat în mâna noastră; şi aceasta va fi un semn pentru noi.

11. Şi amândoi s-au arătat garnizoanei filistenilor; şi filistenii au spus: Iată, evreii ies din găurile unde s-au ascuns.

12. Şi oamenii garnizoanei au răspuns lui Ionatan şi purtătorului său de arme şi au spus: Urcaţi la noi şi vă vom arăta ceva. Şi Ionatan a spus purtătorului său de arme: Urcă după mine, pentru că Domnul i-a dat în mâna lui Israel.

13. Şi Ionatan s-a urcat pe mâini şi pe picioare şi purtătorul său de arme după el; şi ei cădeau înaintea lui Ionatan şi purtătorul său de arme ucidea după el.

14. Şi acest prim măcel, pe care Ionatan şi purtătorul său de arme l-au făcut, a fost cam de douăzeci de oameni, pe o întindere cam de o jumătate de pogon de pământ, pe care o pereche de boi l-ar putea ara.

15. Şi a fost un tremur în tabără, în câmp şi în tot poporul; garnizoana şi jefuitorii, au tremurat şi ei, iar pământul s-a cutremurat; astfel a fost un foarte mare tremur.

16. Şi paznicii lui Saul din Ghibea lui Beniamin au privit; şi, iată, mulţimea se împrăştia şi se doborau unul pe altul.

17. Atunci a spus Saul poporului care era cu el: Număraţi acum şi vedeţi cine a plecat dintre noi. Şi după ce au numărat, iată, Ionatan şi purtătorul său de arme nu erau acolo.

18. Şi Saul i-a spus lui Ahiia: Adu aici chivotul lui Dumnezeu. Căci chivotul lui Dumnezeu era în acele zile cu copiii lui Israel.

19. Şi s-a întâmplat, în timp ce Saul vorbea cu preotul, că zgomotul care era în oştirea filistenilor continua şi creştea; şi Saul a spus preotului: Trage-ţi mâna.

20. Şi Saul şi tot poporul care era cu el s-au adunat şi au venit la bătălie; şi, iată, sabia fiecărui om era împotriva semenului său: şi era o foarte mare nimicire.

21. Mai mult, evreii care erau cu filistenii de mai înainte, care se urcaseră cu ei în tabără din ţinutul dimprejur, chiar şi ei s-au întors să fie cu israeliţii care erau cu Saul şi cu Ionatan.

1 Samuel 14